În 20 iunie 2012, Tribunalul București secţia a IX-a de Contencios administrativ şi fiscal, cu sentința nr. 2833 a respins cererea formulată de SC Millennium Development Building SRL (MBD) prin care solicita instanţa să oblige Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi...
Academia Română Biroul de presă Tel: 021.212.9757; celular: 0740.155268 E-mail:solunca@acad.ro 15.12.2010 COMUNICAT Academia Română s-a pronunţat întotdeauna şi se pronunţă pentru menţinerea şi consolidarea monumentelor istorice, ca expresii ale trecutului şi ca...
Academia Română este cel mai înalt for ştiinţific al ţării, dar, totodată, încă de la constituirea ei în 1866 ca Societate Literară Română, ea a însoţit mersul naţiunii pe care o reprezintă. Sensibilă la problemele cu care aceasta era şi este confruntată, ea s-a...
Prin Sentința nr. 2520 din 28.06.2012, Tribunalul Dâmbovița * „obligă pe pârât [Primarul municipiului București] să emită decizia privind desființarea construcției – imobil de birouri Cathedral Plaza (…) realizată fără autorizație de construire legală...
La 10 mai 2006, la numai două luni de la începerea lucrărilor de construcție la Cathedral Plaza, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a efectuat un raport în care a constatat o serie de nereguli și ilegalități. Textul integral al raportului este disponibil aici....
Translate »
Comentarii recente