Construirea Catedralei
În anii 1872 şi 1873 episcopul Ignazio Paoli a cumpărat două terenuri în mahalaua Stejarului, (între gară şi palatul regal), cu suprafaţa de 816 stânjeni la preţul de 5685 galbeni. Aceşti bani proveneau din vânzarea unor proprietăţi care aparţinuseră franciscanilor, trecute în patrimoniul Vicariatului Apostolic al Valahiei după retragerea călugărilor din Valahia (1869). Costul terenului, cheltuielile notariale şi onorariul arhitectului au epuizat fondurile iniţiale. Din acest moment, episcopul Paoli a început să bată la uşile binefăcătorilor, din ţară şi străinătate, pentru edificarea operei
sale.
Construcţia lăcaşului sacru a început în vara anului 1873, după ce Primăria capitalei a eliberat autorizaţia de construcţie (în 17 iulie). În prealabil, Paoli îl contactase personal pe renumitul arhitect vienez Friederich von Schmidt pentru realizarea proiectului. Ctitorul a optat pentru stilul romanic, caracteristic patriei sale de origine, Italia, combinat cu elemente gotice, specifice marilor catedrale ale Europei creştine. Catedrala era destinată generaţiilor viitoare, ca urmare i-au fost stabilite următoarele dimensiuni: 40 m lungime, 20 m lăţime şi 22 m înălţime. »»»
Lucrările propriu-zise au început cu fundaţia prezbiteriului şi a deambulatoriului, sub supravegherea călugărului arhitect Alfons Zegers, chemat special de la Dublin pentru acest scop. Datorită terenului slab, de umplutură, cheltuielile au depăşit cu mult devizele iniţiale.
În toamna anului 1875 a avut loc ceremonia sfinţirii pietrei de temelie a Catedralei. Amintirea acestui moment solemn este gravată pe o placă de marmură, fixată lângă altarul Maicii Domnului: „Lui Dumnezeu cel mare şi bun, în cinstea Sfântului Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria, preacinstitul şi preavrednicul domn Ignatius Paoli, episcop romano-catolic de Bucureşti, a binecuvântat şi pus această piatră în ziua de 19 septembrie 1875”.
Criza provocată de intrarea României în Războiul de Independenţă (1877) l-a determinat pe episcopul Paoli să întrerupă lucrările la Catedrală; în anii 1878 şi 1879 el s-a axat pe strângerea de fonduri şi pe procurarea materialelor. Şantierul a fost redeschis în februarie 1880, când s-au început lucrările la corpul central al bisericii, format dintr-o navă principală şi două nave laterale. Paoli i-a încredinţeat şantierul arhitectului Carol Benisch. Tot în acest an a fost comandată şi tâmplăria, la Braşov, meşterului Ioan Pongratz.
Episcopul Ignazio Paoli
Binefăcătorii
La începutul anului 1873, episcopul Paoli îşi începuse călătoriile sale pe drumurile Europei pentru colectarea fondurilor necesare zidirii Catedralei. Episcopi, asociaţii catolice, parohii, mănăstiri şi persoane particulare
au răspuns cu generozitate apelurilor episcopului de la Bucureşti. Binefăcători din Bavaria, Austria, Ungaria, Franţa, Belgia, Monaco, Italia, Spania, America, alături de catolicii din eparhia sa, îl vor sprijini pe Paoli în realizarea operei vieţii sale. Două loterii cu obiecte de valoare, donate de binefăcători iluştri (printre care Papa Leon al XIII-lea şi Principele Carol I al României) vor procura o importantă sumă de bani. Un binefăcător constant al catolicilor de la Bucureşti a fost asociaţia „Propagation de la Foi” din Paris-Lyon, numită de istoricul Auner „Providenţă a misiunilor”.
Consacrarea Catedralei
La sfârşitul anului 1883 construcţia catedralei era terminată. Scriindu-i nunţiului apostolic de la Viena, mons. Vannutelli, episcopul Paoli îi face cunoscute manifestările de bucurie ale oamenilor simpli la vederea Catedralei: „Vin de prin sate, în grupuri, pentru a vedea noua biserică, fac semnul crucii şi se roagă, plângând ca nişte copii. Niciunul nu iese afară fără a depune obolul pentru terminarea bisericii. Unii exclamă cu voce tare, pentru a fi auziţi: «Asta este
sfânta Biserică Romană. Fiind şi noi romani, aceasta este biserica noastră!»”.
Inaugurarea solemnă a fost fixată pentru 15 februarie 1884, dovedindu-se: „un adevărat eveniment, glorios pentru sfânta noastră religie, şi de o maximă importanţă pentru relaţiile noastre cu acest guvern” (Paoli către Vannutelli, 19 februarie 1884).
Iată cum descria mons. Paoli marele eveniment:„Cu două ore înainte de ceremonie, atmosfera deveni încărcată şi începu să ningă cu fulgi mari. Cu toate acestea, cu o oră înainte de începerea ceremoniei solemne, biserica era înţesată de lume, astfel încât, mai bine de jumătate din cei sosiţi au trebuit să rămână pe afară.
Locurile de onoare, scaunele şi băncile erau de altfel rezervate de câteva zile. Floarea aristocraţiei româneşti de la Bucureşti a ţinut să fie de faţă. Ceea ce ne interesa în primul rând era asistenţa oficială. Era prezent întregul corp diplomatic. Apoi, guvernul era reprezentat de următorii: preşedintele Consiliului de Miniştri, Brătianu, ministrul
de externe, cel de finanţe, primarul oraşului, prefectul poliţiei, primul adjutant de infanterie al regelui precum şi mulţi alţi ofiţeri şi funcţionari publici, astfel încât se poate reţine acest fapt ca pe o recunoaştere a ierarhiei catolice”.