Considerat unul dintre cei mai mari organiști din Europa, Iosif Gerstenengst s-a născut în 1920 la Ciacova, județul Timiș, și a absolvit Academia Teologică romano-catolică din Timișoara. A fost sfințit preot catolic la 25 februarie 1945, iar din 1958 a activat ca preot și organist la Catedrala Sfântul Iosif din București.
Pe parcursul îndelungatei sale activități muzicale a susținut numeroase concerte în țară și în străinătate, colaborând cu mari orchestre filarmonice și cu renumiți artiști.
„Prin tot ceea ce a împlinit ca preot și muzician, Iosif Gerstenengst rămâne simbolul omului bun, al preotului înțelegător, iertător, al muzicianului devotat prin vocație lui Dumnezeu”, a declarat prof. univ. dr. Marcel Octav Costea, actualul organist al Catedralei Sf. Iosif. La rândul său, marele muzicolog Iosif Sava îl omagia, în prefața cărții „Orga lui Iosif Gerstenengst”, pe omul și organistul „ce a slujit muzica cu o neostenită credință în puterea ei de a-i face pe oameni mai buni, mai nobili, mai apropiați de idealurile îndumnezeirii noastre”.
Iosif Gerstenengst a murit la 9 ianuarie 1992, la București, rămânând în memoria contemporanilor ca unul dintre cei mai virtuoși organiști din România secolului al XX-lea.