În cavalerul cu scut, din fresca „Adorarea Pruncului Isus”, aflată în partea laterală a altarului, pictorul l-a reprezentat pe arhitectul Catedralei Sf. Iosif, vienezul Friedrich Schmidt (1821 – 1891). Acest lucru a fost dezvăluit în premieră la 15 ianuarie 2014 de către dr. Tereza Sinigalia, cercetător şi doctor în istoria artei, în cadrul vizitării cu ghid a Catedralei, organizată cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, prima vizitare cu ghid din istoria lăcaşului de cult.