VITRALIILE CATEDRALEI
lumină, culoare, simbol
Primele vitralii ale Catedralei au fost realizate în acest spirit al secolului al XIX-lea și cu mijloacele veacului: Suprafețe mari de sticlă colorată industrial și trasă în foi mari, uniforme, lipsite de accidentele care făceau farmecul celor medievale, detalii numeroase realizate prin pictură. În axul altarului se afla imaginea Fecioarei Imaculate, iar într-o altă fereastră, chipul sfântului Paul al Crucii, întemeietorul Ordinului Pasionist. Atât ferestrele din altar, cât și cele din navele laterale fuseseră donate de diverse persoane al căror nume, eventual însoțit de blazon, figura la baza compozițiilor. În capela de botez era prezentă, în ax, o compoziție cu Botezul Domnului. Multe dintre acestea (din partea inferioară a navei) au fost distruse de bombardamentele din timpul Celui de al Doilea Război Mondial.
În anii 1980 acestea au fost înlocuite cu altele realizate de artiştii Natali şi Ion Brodeală. Cei doi au întreprins o documentare la Chartres, unde se păstrează cele mai vechi vitralii din Franța, ca și în alte biserici gotice franceze, au experimentat vechile procedee și au făcut studii serioase de iconografie și de artă medievală, în principal, apuseană, fără a neglija totuși nici arta bizantină. Rezultatul este crearea unui ansamblu coerent de vitralii moderne ca viziune, tradițional ca tehnică, unic ca valoare plastică în bisericile din România, chiar dacă cu mici incongruențe iconografice.
Cele mai spectaculoase sunt vitraliile din prezbiteriu. După modelul celor vechi, pictura centrală o reprezintă pe Sfânta Fecioară, aici surmontată de Porumbelul Sf. Duh și încoronată de doi îngeri. Contrastul puternic dintre rochia de aur și mantia tradițională, albastru cobalt, strălucitoare, evidențiază silueta elegantă a Mariei și gestul de magnificat al capului și al mâinilor delicate.
La dreapta ei, Sfântul Iosif, patronul principal al catedralei, ține în mână macheta bisericii, precum sfinții patroni medievali sau ctitorii bizantini și români, iar de cealaltă parte, întors către cei doi, într-o poziție totuși secundară, Isus își binecuvântează atât mama, cât și tatăl adoptiv care poartă ofranda.
Câte două grupe de ferestre au ca subiect figurile în picioare ale evangheliștilor, însoțiți de simbolurile lor, iar în ferestrele din extremități sunt reprezentați sfântul Anton de Padova, în acei ani de restaurare a catedralei, obiect al unui cult cu totul special, atât al catolicilor, cât și al ortodocșilor, iar în partea opusă, sfântul Paul al Crucii, cel de al treilea protector al catedralei.
Vitraliile ferestrelor din navele laterale, sunt împărțite fiecare în câte trei compoziții figurative, plasate în medalioane geometrice, aceleași ca formă pentru fiecare fereastră, dar atât de diferite de la una la cealaltă, încât nu sunt două ferestre cu motive identice. Aceeași inventivitate nestăvilită a guvernat și alegerea elementelor decorative care umplu câmpurile dintre medalioane sau alcătuiesc chenarele marginale. De asemenea, cu toată gama cromatică în esență restrânsă, la fiecare fereastră întâlnim o altă combinație de culori, cu o altă dominantă, care conferă întregului, văzut ca o tapiserie multicoloră, o vioiciune, o viață și o lipsă de monotonie surprinzătoare.
Din punct de vedere iconografic, ele fac obiectul unei narațiuni pe teme vetero- și neo-testamentare. În chip semnificativ, primul vitraliu din nava din stânga – care este și primul luminat de soarele în răsărit – prezintă trei scene din Geneză, inclusiv izgonirea din rai, aluzia la noua Evă care va zdrobi capul șarpelui devenind astfel evidentă. Vitraliul imediat următor debutează deja cu buna-vestire și se încheie cu nașterea lui Cristos, toate ferestrele următoare fiind decorate cu scene inspirate din Noul Testament, într-o succesiune narativă care ține cont de timpul istoric, și nu de succesiunea episoadelor întâlnite la unul sau altul dintre evangheliști, deși selecția își are, evident, sursa în toate cele patru texte.