La Bucureşti, în capitala României care-şi pregătea drumul către Independenţă, se simţea nevoia unui monument în care să se oglindească romanitatea poporului nostru. Acesta va fi Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, ctitorie a călugărului pasionist Ignazio-Felice Paoli, episcop de Nicopole şi vicar apostolic al Valahiei (1870-1883), primul arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti (1883-1885).

O catedrală catolică devenise necesară în perspectiva tot mai clară a înfiinţării unui sediu arhiepiscopal în capitala ţării (27 aprilie 1883). În acelaşi timp, o biserică încăpătoare era cerută de creşterea numărului catolicilor din Bucureşti. Străvechea biserică a călugărilor franciscani, Bărăţia, sediul episcopului-vicar apostolic de Bucureşti (începând cu anul 1782), devenise neîncăpătoare pentru miile de catolici: negustori, meşteşugari, diplomaţi, oameni de afaceri sosiţi din toate părţile Europei şi antrenaţi în procesul de modernizare a României.

Îndată după preluarea oficiului său la Bucureşti (16 octombrie 1870), episcopul Paoli şi-a dat seama de nevoile urgente ale diecezei: formarea unui cler autohton şi construirea unei biserici catedrale.

Dacă Paoli a reuşit să deschidă seminarul pentru formarea preoţilor chiar din primul an al păstoririi sale, la Cioplea, pentru edificare bisericii catedrale el a trudit de-a lungul celor cincisprezece ani ai activităţii sale apostolice pe pământul românesc.